rândui

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din rând + sufixul -ui.

Pronunție

  • AFI: /rɨn.du'i/


Verb


Conjugarea verbului
rândui
Infinitiv a rândui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
rânduiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să rânduiască
Participiu rânduit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; (p.ext.) a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine.
  2. (v.refl.) a urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui.
  3. (v.tranz.) a pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza.
  4. (v.tranz.) a da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci.
  5. (v.tranz.) a dispune, a fixa, a stabili; a destina.
  6. (v.tranz.) (înv.) a numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a investi, a numi.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe