înfruntare

română

Etimologie

Din a înfrunta.

Pronunție

• AFI: /ɨn.frun'ta.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înfruntare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfruntare	înfruntări
Articulat	înfruntarea	înfruntările
Genitiv-Dativ	înfruntării	înfruntărilor
Vocativ	înfruntare	înfruntărilor

1. acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei.
2. mustrare, dojană aspră; (p.ext.) jignire, insultă.
3. rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață.
4. conflict, ciocnire.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online