însura

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare
Variante de scriere Vezi și : însură

română

Etimologie

Probabil latină * inuxorare (< uxorsoție”).

Pronunție

  • AFI: /ɨn.suˈra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) însura
Infinitiv a (se) însura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) însor
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) însoare
Participiu însurat
Conjugare I
  1. (v.refl. tranz. fact.) (despre bărbați) a (se) căsători.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din însura.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru însura.

Anagrame

Referințe