cârpi

română

Etimologie

Din slavă (veche) krupiti („a petici”), contaminat cu slavă krĕpiti („a întări”), de la krĕpŭ („tare”).

Pentru sensul de „a pălmui”, provine din latină *colapῑre, din greacă ϰολαπίζω (kolapízo). Familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din română (confer REW 2034); această pierdere „importantă” după Pușcariu, Lr., 259, ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat român, cu a cârpi („a petici”); confer calabreză curpire („a bate, a lovi”), italiană colpire. DAR explică acest cuvânt român prin asemănarea cu acțiunea de a astupa găurile dintr-un perete prin mortarul care se lipește, când este aruncat cu putere.

Pronunție

• AFI: /kɨr'pi/

Verb

Conjugarea verbului cârpi
Infinitiv	a cârpi
Indicativ prezent pers. 1 sg.	cârpesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să cârpească
Participiu	cârpit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) a petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut.
2. (v.tranz.) a repara un obiect spart sau crăpat.
3. (v.tranz.) (fig.) a pălmui pe cineva.
4. (v.tranz.) (fig.) a născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător).

Cuvinte derivate

• cârpeală
• cârpire
• cârpit
• cârpitură

Expresii

• Cu ochii cârpiți de somn = neputându-și ține ochii deschiși din cauza somnului

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• crapi

Referințe

• DEX '98 via DEX online