contrarietate
Etimologie
Din franceză contrariété.
Pronunție
- AFI: /kon.tra.ri.eˈta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului contrarietate | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | contrarietate | contrarietăți |
| Articulat | contrarietatea | contrarietățile |
| Genitiv-Dativ | contrarietății | contrarietăților |
| Vocativ | contrarietate | contrarietăților |
- stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere.
- raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online