crâng

română

Etimologie

Din slavă (veche) krǫgŭ („cerc”) (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), confer sârbo-croată круг/krug („ogor circular”).

Este dublet al lui crug, s. n. („ciclu; orbită, sferă”), din sârbo-croată sau rusă круг (krug). Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozitățile râurilor în care se formează, coincide cu crivină; confer o explicație diferită, dar mai puțin probabilă, în DAR. Confer creangă.

Înrudit cu proto-germanică *hringaz („cerc”).

Pronunție

• AFI: /krɨnɡ/

Substantiv

Declinarea substantivului crâng
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	crâng	crânguri
Articulat	crângul	crângurile
Genitiv-Dativ	crângului	crângurilor
Vocativ	crângule	crângurilor

1. pădurice de arbori tineri și de lăstari.
2. loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș.

Cuvinte derivate

• crânguleț
• crângușor

Cuvinte compuse

• crângul cerului

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online