despot

română

Din neogreacă δεσπωτισ (despótis), franceză despote.

Declinarea substantivului despot
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	despot	despoți
Articulat	despotul	despoții
Genitiv-Dativ	despotului	despoților
Vocativ	despotule	despoților

(în antichitate și în evul mediu) conducător cu puteri discreționare; tiran.
(fig.) persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința.
(în imperiul bizantin) guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut.