impune

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină imponere (refăcut după pune; cu sensuri după franceză imposer).

Pronunție

  • AFI: /im.ˈpu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
(se) impune
Infinitiv a (se) impune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) impun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) impună
Participiu impus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cinevaaccepte, să facă ceva; a obliga.
  2. (v.intranz.) a insufla cuiva respect, stimă.
  3. (v.tranz.) a face ca cinevadevină respectat, stimat sau temut.
  4. (v.refl.) a căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.
  5. (v.tranz.) a supune pe cineva unui impozit.
    El a impus condițiile.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe