disgrace

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : disgrâce

engleză

(English)

Etimologie

Din franceza medie disgracier, confer italiană disgrazia.

Pronunție

  • AFI: /dɪs'ɡɹeɪs/


Substantiv

disgrace, pl. disgraces

  1. dizgrație
  2. rușine
    He's an utter disgrace!
  3. ocară, umilire, înfruntare, defăimare, jignire
  4. (înv.) discreditare

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Verb


Conjugarea verbului
to disgrace
Infinitiv to disgrace
Prezent simplu
pers. 3 sg.
disgraces
Trecut simplu disgraced
Participiu trecut disgraced
Participiu prezent disgracing
  1. a dizgrația

Referințe