disloca

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din franceză disloquer < latină dislocare.

Pronunție

  • AFI: /dis.lo'ka/


Verb


Conjugarea verbului
(se) disloca
Infinitiv a (se) disloca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) disloc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) disloce
Participiu dislocat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte).
  2. (v.refl.) (despre straturi geologice) a-și modifica poziția inițială (orizontală).
  3. (v.tranz. și refl.) (med.) a (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații.
  4. (v.tranz.) a deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta.
  5. (v.tranz.) a separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe