exigență

română

Etimologie

Din franceză exigence < latină exigentia.

Pronunție

• AFI: /ek.siˈʤen.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului exigență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	exigență	exigențe
Articulat	exigența	exigențele
Genitiv-Dativ	exigenței	exigențelor
Vocativ	exigență	exigențelor

1. faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate.
2. nevoie, trebuință, necesitate.

Cuvinte derivate

• autoexigență

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online