necesitate
Etimologie
Din latină necessitas, -atis. Confer franceză nécessité.
Pronunție
- AFI: /ne.ʧe.si'ta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului necesitate | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | necesitate | necesități |
| Articulat | necesitatea | necesitățile |
| Genitiv-Dativ | necesității | necesităților |
| Vocativ | ' | ' |
- ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință.
- Necesitățile epocii noastre.
- (spec.) (la pl. art.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei.
- Și-a făcut necesitățile.
- categorie filozofică care desemnează însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor.
- utilitate, oportunitate.
Sinonime
- 1: cerință, exigență, imperativ, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament
- 2: (fiziol.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.)
- 4: utilitate
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc. adv.) Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil.
Expresii
- De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului)
Traduceri
ceea ce se cere, se impune ca necesar
|
|