furcuță

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din furcă + sufixul -uță.

Pronunție

  • AFI: /fur'ku.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
furcuță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ furcuță furcuțe
Articulat furcuța furcuțele
Genitiv-Dativ furcuței furcuțelor
Vocativ furcuță furcuțelor
  1. diminutiv al lui furcă; furchiță.
  2. (reg.) furculiță.
  3. partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile.


Traduceri

Referințe