logofăt

română

Etimologie

Din neogreacă λογοθέτης (logothétis).

Pronunție

• AFI: /lo.go'fət/

Substantiv

Declinarea substantivului logofăt
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	logofăt	logofeți
Articulat	logofătul	logofeții
Genitiv-Dativ	logofătului	logofeților
Vocativ	logofătule	logofeților

1. (în evul mediu, în țara românească și în moldova) titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu.
2. șeful cancelariei domnești.
3. (înv.) secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist.
4. vătaf (la o moșie boierească).

Cuvinte derivate

• logofeteasă
• logofețel
• logofeție

Cuvinte compuse

• mare logofăt
• logofăt al doilea
• logofăt al treilea
• logofăt de obiceiuri
• logofăt de taină, logofăt domnesc
• logofăt de vistierie

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online