nătăfleață

română

Etimologie

Din nătăfleț.

Pronunție

• AFI: /nə.təˈfle̯a.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului nătăfleață
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	nătăfleață	nătăflețe
Articulat	nătăfleața	nătăflețele
Genitiv-Dativ	nătăfleței	nătăflețelor
Vocativ	nătăfleațo	nătăflețelor

1. persoană care este lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșală cu ușurință toți; (p.ext.) persoană proastă, toantă, nătângă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online