poliță
română
Etimologie
Din slavă (veche) polica.
Pronunție
- AFI: /'po.li.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului poliță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | poliță | poliți |
| Articulat | polița | polițile |
| Genitiv-Dativ | poliții | poliților |
| Vocativ | poliță | poliților |
- suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte.
- obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din italiană polizza.
Substantiv
| Declinarea substantivului poliță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | poliță | polițe |
| Articulat | polița | polițele |
| Genitiv-Dativ | poliței | polițelor |
| Vocativ | poliță | polițelor |
- (în sistemul financiar) act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată.
Cuvinte compuse
Expresii
- A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva)
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online