punctator

română

Etimologie

Din a puncta + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /punk.ta'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului punctator
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	punctator	punctatoare
Articulat	punctatorul	punctatoarele
Genitiv-Dativ	punctatorului	punctatoarelor
Vocativ	punctatorule	punctatoarelor

1. unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online