tătar
română
Etimologie
Din turcă tatar.
Pronunție
- AFI: /tə'tar/
Substantiv
| Declinarea substantivului tătar | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | tătar | tătari |
| Articulat | tătarul | tătarii |
| Genitiv-Dativ | tătarului | tătarilor |
| Vocativ | tătarule | tătarilor |
- persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa.
- persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine).
Cuvinte derivate
- han-tătar
- tătarcă
- tătarnică
- tătară
- tătăraș
- tătăresc
- tătărește
- tătărime
- tătăriță
- tătăroaică
- tătăroi
- tătărî
Expresii
- Doar nu vin (sau dau) tătarii, = se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios
- Parcă-l alungă tătarii (din urmă), = se spune despre cineva care se grăbește foarte tare
Traduceri
Traduceri
Adjectiv
| Declinarea adjectivului tătar | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | tătar | tătari |
| Feminin | tătară | tătare |
| Neutru | tătar | tătare |
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online