învinge

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din în + vince (înv. "a învinge" < latină vĭncĕre).

Pronunție

  • AFI: /ɨn'vin.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
învinge
Infinitiv a învinge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înving
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să învingă
Participiu învins
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî.
  2. a stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.).
    Și-a învins durerea.
  3. (subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) a doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe