învinge
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din în + vince (înv. "a învinge" < lat. vĭncĕre).
Pronunţie
- AFI: /ɨnˈvinʤe/
Verb
| Conjugarea verbului învinge |
|
| Infinitiv | a învinge |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
înving |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să învingă |
| Participiu | învins |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî.
- a stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorinţă, o pasiune, o slăbiciune etc.).
- Şi-a învins durerea.
- (subiectul este o necesitate, o dorinţă, un sentiment etc.) a doborî, a birui, a copleşi; p. ext. a duce până la capăt.
Sinonime
- 1: înfrânge, bate, triumfa, întrece, izbândi, depăşi, stăpâni, răzbi
- 2: (-şi) domina, (-şi) înfrâna, (-şi) stăpâni
- 3: birui, doborî, copleşi
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
a înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere
