impune

română

Etimologie

Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).

Pronunție

• AFI: /im.ˈpu.ne/

Verb

Conjugarea verbului (se) impune
Infinitiv	a (se) impune
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) impun
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) impună
Participiu	impus
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga.
2. (v.intranz.) a insufla cuiva respect, stimă.
3. (v.tranz.) a face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut.
4. (v.refl.) a căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui.
5. (v.tranz.) a supune pe cineva unui impozit.

   El a impus condițiile.

Sinonime

• 1: (înv. și reg.) supune, necesita, trebui, impulsiona
• 4: afirma
• 5: dicta

Cuvinte derivate

• impunător
• impunere
• impus

Traduceri

a face ceva necesar; a obliga

afrikaans: verplig (Afrikaans) catalană: imposar (Català) engleză: impose (English) esperanto: imposti (Esperanto) finlandeză: määrätä (Suomi) franceză: imposer (Français) germană: aufnötigen (Deutsch)

italiană: tassare (Italiano) neerlandeză: verplichten (Nederlands) persană: تحمیل (Tahmil) (فارسی) portugheză: impor (Português) spaniolă: imponer (Español) suedeză: förpliktiga (Svenska) turcă: üzerine koymak (Türkçe)

Referințe

• DEX online