laur
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din latină laurus.
Pronunție
- AFI: /'la.ur/
Substantiv
| Declinarea substantivului laur |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | laur | lauri |
| Articulat | laurul | laurii |
| Dativ-Genitiv | laurului | laurilor |
| Vocativ | ' | ' |
- (Laurus nobilis) dafin.
- (la pl.) frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); (fig.) glorie, victorie.
- (Ilex aquifolium) arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii.
- (Datura stramonium) plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă.
Sinonime
- 1: dafin
- 2: dafini
- 3: laur de munte, ilice
- 4: ciumăfaie
Cuvinte derivate
Expresii
- A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru
- A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe
- (fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun
Traduceri
arbore; Laurus nobilis
|
|
arbust; Ilex aquifolium
|
plantă; Datura stramonium
|