miros
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din verbul a mirosi (derivat regresiv).
Pronunţie
Substantiv
| Declinarea substantivului miros |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | miros | mirosuri, miroase (4.) |
| Articulat | mirosul | mirosurile, miroasele (4.) |
| Dativ-Genitiv | mirosului | mirosurilor, miroaselor (4.) |
| Vocativ | ' | ' |
- unul dintre cele cinci simţuri cu care sunt înzestraţi oamenii şi unele animale, prin care organismul primeşte informaţii asupra proprietăţilor chimice ale unor substanţe care emană vapori; capacitate de a percepe şi deosebi aceste emanaţii.
- Simţul mirosului.
- Miros de trandafir.
- (fig.) perspicacitate, intuiţie, sagacitate.
- emanaţie plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanţe de a produce asemenea emanaţii; senzaţie pe care o produce această emanaţie asupra simţului olfactiv.
- (mai ales la pl.) condiment, mirodenie.
Sinonime
- 1: (livr.) olfacţie, (rar) abur, abureală, (înv.) miroseală, mirosenie, odor, odorat, olm
- 2: fler, perspicacitate
Cuvinte derivate
cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
simţ prin care organismul percepe şi deosebeşte diferite emanaţii, răspândite în aer de unele substanţe sau corpuri
|
|
