opus

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză opus, germană Opus.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
opus
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ opus opusuri
Articulat opusul opusurile
Genitiv-Dativ opusului opusurilor
Vocativ opusule opusurilor
  1. (muz.) termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale.


Traduceri

Etimologie

Din a opune.

Pronunție


Adjectiv


Declinarea adjectivului
opus
Singular Plural
Masculin opus opuși
Feminin opusă opuse
Neutru opus opuse
  1. care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; (p.ext.) (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic.
  2. (mat.; despre unghiuri) care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.


Traduceri

Referințe