traseu
română
Etimologie
Din franceză tracé.
Pronunție
- AFI: /tra'sew/
Substantiv
| Declinarea substantivului traseu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | traseu | trasee |
| Articulat | traseul | traseele |
| Genitiv-Dativ | traseului | traseelor |
| Vocativ | traseule | traseelor |
- drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută.
- linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc.
- drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă.
- drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online