urmă

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
urmă

română

Etimologie

Din latină * orma.

Pronunție

  • AFI: /'ur.mə/


Substantiv


Declinarea substantivului
urmă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ urmă urme
Articulat urma urmele
Dativ-Genitiv urmei urmelor
Vocativ urmă urmelor
  1. semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.
  2. punct sau stadiu final; sfârșit.
  3. (înv.) urmare, consecință, rezultat.
  4. (mat.) punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață.
  5. dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva
  • A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva
  • Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, nici un pic
  • A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută
  • A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă
  • A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială
  • La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie


Traduceri

Anagrame

Referințe