carabă

română

Etimologie

Pare a fi vorba de un cuvânt balcanic, din fondul tracic.

Coincide cu sârbo-croată karabe („fluier”), carabatak („partea de sus a pulpei de pasăre”); însă nu se poate explica prin sârbo-croată (cum susțin DAR și Scriban), deoarece este împrumut în slavă și datorită răspândirii română a cuvântului și a derivării săi. În plus, este cuvânt care a proliferat și în greacă, fără ca rădăcina să aparțină acestei limbi, confer greacă ϰαραβίς (karavís „lăcustă”); ϰάραβος (káravos, „gândac”) și, mai târziu, „navă”, care, după Boissacq 411, trebuie să fie cuvânt străin în greacă.

Pronunție

AFI: /ka'ra.bə/

Substantiv

Declinarea substantivului carabă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	carabă	carabe
Articulat	caraba	carabele
Genitiv-Dativ	carabei	carabelor
Vocativ	carabă	carabelor

(reg.) fluier primitiv pe care și-l fac copiii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc.
tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia.
(arg.) palmă.

Traduceri

Anagrame

Referințe

DEX '98 via DEX online