complement

română

Etimologie

Din franceză complément < latină complementum.

Pronunție

• AFI: /kom.ple'ment/

Substantiv

Declinarea substantivului complement
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	complement	complemente
Articulat	complementul	complementele
Genitiv-Dativ	complementului	complementelor
Vocativ	complementule	complementelor

1. ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire.
2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb.
3. substanță de natură proteică prezentă în serul normal și care participă la procesul imunității.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online