natură

română

Etimologie

Din franceză nature < latină, italiană natura, germană Natur.

Pronunție

• AFI: /na'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului natură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	natură	naturi
Articulat	natura	naturile
Genitiv-Dativ	naturii	naturilor
Vocativ	natură	naturilor

1. lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; (p.restr.) lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima.
2. ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi.
3. ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament.
4. caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate.

Cuvinte compuse

• științele naturii
• natură moartă

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) După natură = având ca model obiectele din realitate.
• în natură =
  • (loc.adv.) în realitate, aievea, în persoană.
  • (loc.adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani).
• (loc.adj.) De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să...

Expresii

• Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• arnăut

Referințe

• DEX '98 via DEX online