natură
Aspect
Etimologie
Din franceză nature < latină, italiană natura, germană Natur.
Pronunție
- AFI: /na'tu.rə/
Substantiv
Declinarea substantivului natură | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | natură | naturi |
Articulat | natura | naturile |
Genitiv-Dativ | naturii | naturilor |
Vocativ | natură | naturilor |
- lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; (p.restr.) lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima.
- ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi.
- ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament.
- caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adj. și adv.) După natură = având ca model obiectele din realitate.
- în natură =
- (loc.adj.) De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să...
Expresii
- Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online