condicuță

română

Etimologie

Din condică + sufixul -uță.

Pronunție

• AFI: /kon.di'ku.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului condicuță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	condicuță	condicuțe
Articulat	condicuța	condicuțele
Genitiv-Dativ	condicuței	condicuțelor
Vocativ	condicuță	condicuțelor

1. diminutiv al lui condică.
2. (în trecut) carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc.
3. (în trecut) legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• conducția

Referințe

• DEX '98 via DEX online