contradicție

română

Etimologie

Din franceză contradiction < latină contradictio.

Pronunție

• AFI: /kon.tra'dik.ʦi.e/

Substantiv

Declinarea substantivului contradicție
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	contradicție	contradicții
Articulat	contradicția	contradicțiile
Genitiv-Dativ	contradicției	contradicțiilor
Vocativ	contradicție	contradicțiilor

1. (fil.) categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior.
2. raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc.
3. nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere.

Cuvinte compuse

• spirit de contradicție

Locuțiuni

• (loc.adv.) în contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu...

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online