deacon
 Vezi și : Deacon |
(English)
Etimologie
Din engleză veche diacon, care provine din latină ecleziastică diaconus < greacă antică διᾱ́κονος (diā́konos, „servitor”).
Pronunție
- AFI: /ˈdiːkən/
Substantiv
deacon, pl. deacons
- (bis.) diacon
- The deacon assists the priest in a church.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Verb
| Conjugarea verbului to deacon | |
| Infinitiv | to deacon |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
deacons |
| Trecut simplu | deaconed |
| Participiu trecut | deaconed |
| Participiu prezent | deaconing |
- (bis.; muz.) a recita sau a cânta imnuri
- (în SUA; argou) a împacheta legume și fructe, punând numai cele mai bune deasupra
- (în SUA; argou) a falsifica
- (în SUA; zootehn.) a castra, a jugăni
Sinonime
- 3: doctor