deacon

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Variante de scriere Vezi și : Deacon

engleză

(English)

Etimologie

Din engleză veche diacon, care provine din latină ecleziastică diaconus < greacă antică διᾱ́κονος ‎(diā́konos, „servitor”).

Pronunție

  • AFI: /ˈdiːkən/


Substantiv

deacon, pl. deacons

  1. (bis.) diacon
    The deacon assists the priest in a church.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate


Verb


Conjugarea verbului
to deacon
Infinitiv to deacon
Prezent simplu
pers. 3 sg.
deacons
Trecut simplu deaconed
Participiu trecut deaconed
Participiu prezent deaconing
  1. (bis.; muz.) a recita sau a cânta imnuri
  2. (în SUA; argou) a împacheta legume și fructe, punând numai cele mai bune deasupra
  3. (în SUA; argou) a falsifica
  4. (în SUA; zootehn.) a castra, a jugăni

Sinonime

Vezi și

Referințe