diviniza

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză diviniser.

Pronunție

  • AFI: /di.vi.ˈni.za/


Verb


Conjugarea verbului
diviniza
Infinitiv a diviniza
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
divinizez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să divinizeze
Participiu divinizat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a proslăvi.
  2. a trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină, a deifica.
    În antichitate, unii eroi erau divinizați.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe