eres
română
Etimologie
Din slavă (veche) eresĩ.
Pronunție
- AFI: /e'res/
Substantiv
| Declinarea substantivului eres | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | eres | eresuri |
| Articulat | eresul | eresurile |
| Genitiv-Dativ | eresului | eresurilor |
| Vocativ | eresule | eresurilor |
- credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare.
- (fig.) ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); (p.ext.) rătăcire, păcat.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online