gând

română

Din maghiară gond.

Declinarea substantivului gând
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	gând	gânduri
Articulat	gândul	gândurile
Genitiv-Dativ	gândului	gândurilor
Vocativ	gândule	gândurilor

proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare.
Îi treceau multe gânduri prin cap.
închipuire, imaginație, fantezie; inspirație.
Gândul îl purta departe.
loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie.
I-a ieșit din gând.
intenție, plan.
A venit cu gând bun.
convingere, părere.
voie, dorință, plac.
Toate s-au făcut după gândul lui.

A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee
A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță
Ca gândul = extrem de repede
(Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată
A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi
A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva)
A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora
A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva
Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta
Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți
A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee
A-și pune în gând = a lua hotărârea să..
A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva
A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să..