mărturisitor

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a mărturisi + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /mər.tu.ri.si'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
mărturisitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mărturisitor mărturisitori
Articulat mărturisitorul mărturisitorii
Genitiv-Dativ mărturisitorului mărturisitorilor
Vocativ mărturisitorule mărturisitorilor
  1. (înv.) persoană care arată, susține, probează ceva; (spec.) persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor.
  2. (adjectival) doveditor, probant.
  3. duhovnic, confesor.


Traduceri

Referințe