martoră

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din martor.

Pronunție

  • AFI: /'mar.to.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
martoră
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ martoră martore
Articulat martora martorele
Genitiv-Dativ martorei martorelor
Vocativ martoro martorelor
  1. persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele).
  2. persoană chematădeclare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct.
  3. persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct.
  4. persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală.
  5. fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel.


Traduceri

Anagrame

Referințe