martoră
Etimologie
Din martor.
Pronunție
- AFI: /'mar.to.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului martoră | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | martoră | martore |
| Articulat | martora | martorele |
| Genitiv-Dativ | martorei | martorelor |
| Vocativ | martoro | martorelor |
- persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele).
- persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct.
- persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct.
- persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală.
- fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online