urma

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din urmă.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
urma
Infinitiv a urma
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
urmez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să urmeze
Participiu urmat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și intranz.) a merge în urma cuiva; (p.ext.) a pleca împreună cu cineva, a însoți.
  2. (v.tranz.) a fi alături de cineva (într-o acțiune).
  3. (v.tranz.) a merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat.
  4. (v.tranz. și intranz.) a respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma.
  5. (v.tranz. și intranz.) a frecventa o formă de învățământ.
  6. (v.tranz. și intranz.) a veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda.
  7. (v.intranz.) a succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva.
  8. (v.intranz.) a-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.
  9. (v.tranz. și intranz.) a duce mai departe un lucru început; a continua.
  10. (v.tranz. și intranz.) (spec.) a continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.
  11. (v.intranz.) a avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...).
  12. (v.intranz.) a rezulta, a însemna.
  13. (v.tranz.) (cu valoare de semiauxiliar) a trebui, a fi nevoie.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe





bosniacă

(bosanski)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

urma

  1. curmală





croată

(hrvatski)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

urma

  1. curmală