mirui

română

Etimologie

Din slavă (veche) mirovati.

Pronunție

• AFI: /mi.ru'i/

Verb

Conjugarea verbului mirui
Infinitiv	a mirui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	miruiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să miruiască
Participiu	miruit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) a unge pe credincioși cu mir (pe frunte).
2. (v.tranz.) a consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir.
3. (v.tranz.) (p.gener.) (fam.) a numi într-o funcție (importantă).
4. (v.tranz.) (fig.) (fam.) a lovi pe cineva la cap; (p.ext.) a omorî.

Cuvinte derivate

• miruială
• miruire
• miruit
• miruitor

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din maghiară nyerni.

Pronunție

• AFI: /mi.ru'i/

Verb

Conjugarea verbului mirui
Infinitiv	a mirui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	miruiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să miruiască
Participiu	miruit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) (înv. și reg.) a câștiga; a strânge, a agonisi.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online