patrimoniu

română

Etimologie

Din latină patrimonium, franceză patrimoine.

Pronunție

• AFI: /pa.tri'mo.nju/

Substantiv

Declinarea substantivului patrimoniu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	patrimoniu	patrimonii
Articulat	patrimoniul	patrimoniile
Genitiv-Dativ	patrimoniului	patrimoniilor
Vocativ	patrimoniule	patrimoniilor

1. (jur.) totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească.
2. totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public.
3. bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; (p.ext.) bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi.

Cuvinte compuse

• separație de patrimoniu

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• anotimpuri
• importunai

Referințe

• DEX '98 via DEX online