răscruce

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din răs- + cruce.

Pronunție

  • AFI: /rəs'kru.ʧe/


Substantiv


Declinarea substantivului
răscruce
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ răscruce răscruci
Articulat răscrucea răscrucile
Genitiv-Dativ răscrucii răscrucilor
Vocativ răscruce răscrucilor
  1. loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie.
  2. (fig.) moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură.
  3. parte a carului de care se prind șleaurile.
  4. cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri.
  5. parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță.

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Referințe