satisface

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină satisfacere.

Pronunție

  • AFI: /sa.tis'fa.ʧe/


Verb


Conjugarea verbului
satisface
Infinitiv a satisface
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
satisfac
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să satisfacă
Participiu satisfăcut
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență.
  2. (v.tranz.) a fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe