treime

română

Etimologie

Din trei + sufixul -ime.

Pronunție

• AFI: /treˈi.me/

Substantiv

Declinarea substantivului treime
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	treime	treimi
Articulat	treimea	treimile
Genitiv-Dativ	treimii	treimilor
Vocativ	treime	treimilor

1. fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg.
2. grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate.
3. (în religia creștină) (și în sintagma Sfânta Treime) uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt) reprezentând un singur Dumnezeu.

Cuvinte compuse

• Sfânta Treime

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• eremit
• eritem
• emerit
• mereți
• merite
• remite

Referințe

• DEX '98 via DEX online