triumfa

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din latină triumphare, franceză triompher.

Pronunție

  • AFI: /tri.um'fa/


Verb


Conjugarea verbului
triumfa
Infinitiv a triumfa
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
triumfez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să triumfeze
Participiu triumfat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a repurta o victorie strălucită, a birui în luptă.
  2. (v.intranz.) (fig.) a reuși, a avea un mare succes; a se impune.
  3. (v.intranz.) a se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe