încura

română

Etimologie

Din latină * incurrare (= currere).

Pronunție

• AFI: /ɨn.ku'ra/

Verb

Conjugarea verbului încura
Infinitiv	a încura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	încur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să încure
Participiu	încurat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) (înv. și reg.) a mâna caii repede; a goni.
2. (v.refl.) (despre cai) a porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie.

Cuvinte derivate

• încurare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• canuri
• craniu
• arunci

Referințe

• DEX '98 via DEX online