arunca

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină eruncare.

Pronunție

  • AFI: /a.run'ka/


Verb


Conjugarea verbului
(se) arunca
Infinitiv a (se) arunca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) arunc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) arunce
Participiu aruncat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli.
    A arunca un lucru nefolositor.
  2. a trânti ceva (în grabă); a facecadă.
  3. (v.refl.) a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli.
    A se arunca prin fereastră.
  4. (v.tranz.) a împrăștia sămânța pentru a semăna.
  5. (v.tranz.) a îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda.
    A arunca pe foc un caiet.
  6. (v.tranz.) a răspândi lumină, umbră etc.
  7. (v.tranz.) (fig.) a face ca cinevaajungă într-o anumită situație (rea).
  8. (v.intranz.) a da cu ceva în cineva.

Sinonime

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A arunca (ceva) in aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv
  • A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar
  • A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt
  • A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului
  • (refl.) (pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie)


Traduceri

Referințe

DEX online