mâna

Vezi și : mana, MANA, Mana, maná, mañá, maña, manā, manä, māna, mână, mãnã

română

Etimologie

Din latină populară mĭnāre („a amenința”) < minārī.

Pronunție

• AFI: /mɨˈna/

Verb

Conjugarea verbului mâna
Infinitiv	a mâna
Indicativ prezent pers. 1 sg.	mân
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să mâne
Participiu	mânat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală).

   Mân pluta, trăsura, caii.

2. (fig.) (fam.) a determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel.
3. (v.intranz.) (pop.) a merge.

   Mâna cât putea de repede.

4. (pop.) a lua, a duce, a târî cu sine.

   Vântul mână frunzele uscate.

5. (pop.) a trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva.
6. (pop.) a pune în mișcare.

Sinonime

• 1: conduce, (rar) mânui; dirija, îmboldi, stimula
• 2: îndemna, îmboldi
• 3: zori, se grăbi
• 4: deplasa, împinge
• 6: acționa

Cuvinte derivate

• mânaci
• mânar, mânaș
• mânare
• mânat
• mânător

Cuvinte apropiate

• mână
• mâner
• mânui
• mănușă

Expresii

• (fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn
• (fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul!

Traduceri

a îndemna la mers

bulgară: карам (български) (karam) engleză: drive (English), goad (English), herd (English) finlandeză: ajaa (suomi) franceză: conduire (français), guider (français) germană: treiben (Deutsch) greacă: συγκεντρώνω (Ελληνικά) (sygkentróno) italiană: spingere (italiano), condurre (italiano) neerlandeză: samendrijven (Nederlands) persană: راندن (فارسی) (rāndan)

poloneză: prowadzić (polski) portugheză: tocar (português) rusă: гнать (русский) (gnat’) slovacă: jazdiť (slovenčina) slovenă: goniti (slovenščina) spaniolă: conducir (español) suedeză: valla (svenska), driva (svenska) turcă: sürmek (Türkçe)

Etimologie

Din mâna.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru mâna.

Etimologie

Din mână.

Pronunție

• AFI: /ˈmɨ.na/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru mână.

Referințe

• DEX online