întreba

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : întrebă

română

Etimologie

Din latină *interroguare (= interrogare).

Pronunție

  • AFI: /ɨn.treˈba/


Verb


Conjugarea verbului
(se) întreba
Infinitiv a (se) întreba
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) întreb
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) întrebe
Participiu întrebat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) (recipr.) a(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
    A întreba pe cineva despre ceva.
  2. (v.tranz. și intranz.) (urmat de determinări introduse prin prep. "de" sau "despre") a cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
    Cărțile sunt întrebate.
    Marfa se întreabă.
  3. (v.tranz.) a pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • (tranz.) Întreabă-mă să te întreb = se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult
  • (tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva


Traduceri

Etimologie

Din întreba.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru întreba.

Referințe