România
Aspect
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Etimologie
Numele provine de la român, cuvânt derivat din latinescul Romanus („roman”). Faptul că românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din Romanus este menționat începând cu secolul XVI de către mulți autori, printre care umaniștii italieni care au călătorit în Transilvania, Moldova și Valahia.
În antichitatea târzie, Imperiul Roman era denumit în mod frecvent Romania în limba latină. Unii istorici afirmă că Imperiul Bizantin medieval ar trebui să fie numit Romania, propunere neacceptată însă. Numele Romania este utilizat de asemenea pentru a desemna ansamblul țărilor europene latine, vorbitoare de limbi romanice.
Pronunție
Nume propriu
Declinarea substantivului România | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | România | invariabil |
Articulat | România | invariabil |
Genitiv-Dativ | României | invariabil |
Vocativ | - | invariabil |
- (geogr., defectiv de plural) țară situată în sud-estul Europei centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de Peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Nume oficial: România. Capitală: București. Limbă oficială: română (maghiară și romani sunt vorbite de minorități).
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
- antiromânesc
- aromân, aromână, aromâncă
- dacoromân, dacoromână
- istroromân, istroromână
- macedoromân, macedoromână, macedoromâncă
- meglenoromân, meglenoromână
- neromânesc
- panromânism
- protoromână
- roman
- român, română, româncă
- românaș
- românesc
- românește
- românie
- românime
- românism
- românistică
- româniza, români
- românizare, românire
- românizat, românit
- românofil
- românofobie
- rumân
- străromână
Paronime
Vezi și
vedeți și
Traduceri
țară
|
|
Referințe
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Nume propriu
România