difuza
română
Etimologie
Din franceză diffuser.
Pronunție
- AFI: /di.fu'za/
Verb
| Conjugarea verbului difuza | |
| Infinitiv | a difuza |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
difuzez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să difuzeze |
| Participiu | difuzat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.).
- (v.tranz.) a distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc.
- (v.tranz.) a propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc.
- Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid.
- (v.intranz.) (despre moleculele unui corp) a pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online