ponos

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) ponosŭ.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
ponos
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ponos ponoase
Articulat ponosul ponoasele
Dativ-Genitiv ponosului ponoaselor
Vocativ ponosule ponoaselor
  1. (pop.) consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare.
    A trage ponoasele.
  2. (pop.) clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă.
  3. nume rău, poreclă (defăimătoare).
  4. (înv. și reg.) acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă.
  5. (pop.) cusur, vină.
  6. (reg.) glumă, șotie; poznă.

Expresii

  • (reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz
  • A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni


Traduceri

Referințe